Scrisori de dragoste

Prima scrisoare de dragoste - 1954

Dar iata ca o adiere de durere, de parere de rau, de mihnire izvoraste din inima mea. Te-am facut sa suferi (nu stiu unde, cind si de ce), dar simt ca acest lucru s-a intimplat si mi-e greu sa indur asta acum, singur, cu gindul la tine, scriindu-ti intiia mea scrisoare de dragoste. (...) Te iubesc de tot, cu parul tau, cu hainele tale verzi, cu salopeta si sandalele tale ciudate. Iubesc cingatoarea ta ascunsa, copcile, oasele trupului tau... Totul, aspiratiile tale, somnul tau... Vanitatea si cochetaria ta distilata, nelinistile tale profunde, gindul tau putin inghetat, categoric si fara ascunzisuri, atit de temut de catre amatorii de compromisuri.

Septembrie 1954

Draga Aurora, dupa ce ai plecat in seara aceea… am venit acasa ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic si eram foarte mirat de aceasta senzatie. Stiam ca te-am cunoscut, stiam ca ne-am plimbat impreuna, ca ceasuri intregi am stat fascinat de prezenta ta, ca sufletul meu a tremurat de nenumarate ori la auzul glasului tau si ca in ultima vreme tot ce era aici, marea si valurile, si rasaritul soarelui, si apusul, si portita vilei, si apele minerale, si noptile cu stele, erai tu si aceasta din prima zi si atit de mult, incit tot ce stiam, ca te-am cunoscut si m-am bucurat, toate acestea mi se pareau atit de firesti, incit plecarea ta nu putea sa strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu insemna aproape nimic, plecarea ta nu putea sa ia dupa tine toate acestea.

7 iunie 1955

Aurora draga, iubita mea, (...)

Te-am sarutat la statia de tramvai de doua ori, intocmai ca in copilarie, cind plecam la cimp infricosat de soare si beam dinainte apa multa. Dar apa bauta fara sete nu inlatura setea de mai tirziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, asa cum ma chinuie pe mine acum sarutarile luate la despartire. Ele nu tin locul dorintei chinuitoare care ma stapineste acum in amintire, de a te stringe la piept si a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte buna trupului tau drag si ochilor tai frumosi! Fii linistita si dormi. Odihneste-te si vino simbata! Eu te iubesc atat de mult...

Decembrie 1957

(...)

La plecarea mea de acasa am ramas cu inima nedaruita si ma simt cu durere pentru tine fiindca te iubeam asa de mult si n-am avut o clipa destinsa sa te string in brate si sa-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tineretii tale prea necoapte si, in acelasi timp, totusi prea... sa zicem, avizate, o pojghita artificiala raceste suprafata dorurilor mele pentru tine si miezul lor prea viu izbucneste apoi te miri cind si tocmai cind e prea tirziu si imi pricinuieste dureri care nu se vindeca. Acestea sint ranile mele in viata cu tine si daca ai muri sau daca m-ai parasi (ceea ce ar fi totuna) ele, asadar, nu s-ar mai vindeca si as fi un infirm...